TERMENI ŞI CONDIŢII GENERALE PENTRU ACCESAREA APLICAȚIEI ŞI A SERVICIILOR DE ÎNCĂRCARE

Revizuite la data de 20.12.2024;

Pentru a utiliza Aplicația Plugpoint, te rugăm să parcurgi și să accepți Termenii și condițiile generale (denumite în continuare „Condițiile Generale”), așa cum acestea sunt prezentate în cele ce urmează. Continuarea accesării și/sau folosirii de către Utilizator a Aplicației nu este posibilă în lipsa însușirii și acceptării exprese, depline și fără rezerve de către Utilizator a tuturor Condițiilor Generale.

Prezentele Condiţii Generale cuprinse în acest document guvernează raporturile contractuale care se vor desfăşura între Părţi, respectiv între:

i)              Charge Point S.R.L., cu sediul în București, Calea Văcărești, nr. 320, bl. 8D, ap. 13, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/11414/2017, CIF RO37904461, telefon +40 744 518 024 denumită în continuare “Plugpoint”, şi

ii)            Utilizatorul Aplicației (denumit în continuare “Utilizator”).

1.               DEFINIŢII ȘI INTERPRETARE

1.1            Pentru o bună înţelegere a prezentelor Condiții Generale, termenii folosiţi în cele ce urmează vor avea următorul înţeles:

1.1.1            “Aplicaţia” – aplicația software dezvoltată, deținută, controlată, administrată, păstrată, găzduită, licențiată și/sau creată de Plugpoint care rulează pe telefoane mobile inteligente cu acces la Internet, prin care Utilizatorii găsesc, rezervă, utilizează și plătesc Serviciul de încărcare.

1.1.2            “Utilizator” – persoana fizică și/sau persoana juridică care utilizează Aplicația pentru a efectua Serviciul de încărcare, indiferent dacă are sau nu un Cont de Utilizator.

1.1.3            “Cont de Utilizator” – contul creat de Utilizator în Aplicație.

1.1.4            “Loc de Încărcare” – locul în care sunt instalate Stațiile de Încărcare.

1.1.5            “Partener” – proprietarul de Stații de Încărcare a Autovehiculelor Electrice sau deținătorul drepturilor de utilizare și exploatare asupra Stațiilor de Încărcare.

1.1.6            “Preţ” – tariful perceput de Plugpoint pentru efectuarea Serviciului de Încărcare.

1.1.7            “Punct de Încărcare” - conectorul sau mufa unei Stații de Încărcare care permite încărcarea unui Autovehicul Electric în curent alternativ sau continuu.

1.1.8            “Serviciu de Încărcare” - serviciul de încărcare a Autovehiculelor Electrice de la Stațiile de Încărcare, oferit de Plugpoint prin intermediul Aplicației.

1.1.9            „Sistem” – sistem IT back-end de monitorizare, control de la distanță și autorizare a sesiunilor de încărcare;

1.1.10        “Staţie de Încărcare” – o unitate formată din minimum un Punct de Încărcare, alimentată din același punct de livrare din rețeaua publică de distribuție, care permite încărcarea Autovehiculelor Electrice, în curent alternativ și/sau continuu, deținută de Parteneri și integrate în Aplicație.

1.1.11        “Autovehicul Electric” - autovehiculul dotat cu un grup propulsor care cuprinde cel puţin un dispozitiv electric nonperiferic drept convertor de energie cu un sistem electric reîncărcabil de stocare a energiei, care poate fi reîncărcat extern, precum și autovehiculul dotat cu mai multe sisteme de propulsie, echipat cu motor electric, alături de alte tipuri de motoare, cum sunt cele cu ardere internă sau cu pile de combustie, care poate fi reîncărcat extern (hibrid).

1.1.12        “Drepturi de Proprietate Intelectuală” - orice brevet, drept de autor, invenție, drept la baza de date, drept de proiectare, proiectare înregistrată, marcă comercială, denumire comercială, marcă, logo, slogan, marcă serviciu, cunoștințe profesionale, model utilitate, proiect neînregistrat, sau, dacă este cazul, orice aplicație pentru orice astfel de drept, cunoștințe profesionale, marcă sau denumire a societății, denumire domeniu (în baza oricărei extensii, de exemplu .com, .nl, .fr, .eu, etc.) sau alt drept ori obligație similară, indiferent dacă este înregistrată sau neînregistrată sau alt drept de proprietate industrială sau intelectuală, care există în orice teritoriu sau jurisdicție, oriunde în lume.

1.1.13        “Portofel Virtual” – portofel virtual care poate fi folosit de către Utilizator pentru plata Prețului.

1.1.14        “TOP-UP (TP)” – funcționalitate disponibilă în Aplicație, ce presupune alimentarea Portofelului Virtual prin debitarea contului bancar asociat cardului Utilizatorului înregistrat în Aplicație prin intermediul unui procesator de plăți cu care Plugpoint are un contract în acest sens.

1.1.15        “AUTO TOP-UP (ATP)”- funcționalitate disponibilă în Aplicație, ce presupune alimentarea automată a Portofelului Virtual, cu sumele prestabilite de către Utilizator, ce poate avea loc de maxim două ori pe parcursul Serviciului de încărcare, atunci când soldul Portofelului Virtual scade sub valoarea de 10 lei, dacă operațiunea de încărcare are loc la o Stație de Încărcare în curent alternativ (AC), respectiv 30 de lei, dacă operațiunea de încărcare are loc la o Stație de Încărcare în curent continuu (DC).

1.2            În prezentele Condiții Generale:

1.2.1.           cu excepția cazului când contextul impune o altă interpretare, cuvintele la singular includ și pluralul și viceversa, cuvintele care denumesc persoane includ societăți comerciale, asociații și alte persoane juridice, iar oricare referire la o persoană include succesorii și cesionarii legali.

1.2.2.           clauzele îndoielnice se interpretează în conformitate cu prevederile art. 1268 din Codul Civil.

1.2.3.           titlurile clauzelor au fost inserate pentru a ușura citirea textului și ele nu vor afecta interpretarea prezentelor Condiții Generale.

2.               SCOPUL ȘI OBIECTUL CONDIȚIILOR GENERALE

2.1            Condițiile Generale reglementează:

a)                     drepturile şi obligaţiile Utilizatorului;

b)                    drepturile şi obligaţiile Plugpoint;

c)                     anumite aspecte legale ce vor guverna relaţia contractuală dintre Utilizator și Plugpoint.

 

2.2               Prezentele Condiții Generale au ca obiect:

a)                    facilitarea accesului Utilizatorilor la Serviciul de Încărcare;

b)                    vizualizarea pe hartă a Stațiilor de Încărcare;

c)                    vizualizarea traseului, prin redirecționarea Utilizatorului catre serviciul/aplicatia de GPS instalat(a) de Utilizator pe telefonul propriu, pentru a ajunge la Stația de Încărcare selectată; 

d)                    rezervarea Locului de Încărcare pentru un anumit interval de timp înainte de pornirea Serviciului de Încărcare;

e)                    gestionarea (pornirea și oprirea) Serviciilor de Încărcare la Stațiile de Încărcare;

f)                     deblocarea Punctului de Încărcare și inițierea Serviciului de Încărcare la Stația de Încărcare selectată;

g)                    monitorizarea Serviciului de Încărcare și întreruperea Serviciului de Încărcare prin intermediul Aplicației;

h)                    finalizarea Serviciul de Încărcare prin intermediul Aplicației;

i)                     plata Prețului pentru Serviciul de Încărcare efectuat, conform modalităților de plată prevăzute în prezentele Condiții Generale;

j)                     accesul în Aplicație la datele relevante despre Stațiile de Încărcare, la notificările în legătură cu Serviciul de Încărcare, la istoricul Serviciilor de Încărcare efectuate, precum și la facturile primite de Utilizatori;

k)                    modificarea datelor cu caracter personal asociate Contului de Utilizator.

2.3               Prezentele Condiții Generale se aplică pentru toți Utilizatorii Aplicației.

2.4               Condițiile Generale se aplică și Utilizatorilor proveniți prin cesiunea datelor cu caracter personal, precum și a creditelor/sumelor deținute de către Utilizatori în cadrul altor platforme/aplicații aparținând colaboratorilor Plugpoint, cu care acesta din urmă are încheiate raporturi contractuale de cesiune Utilizatori. Prin acceptarea Condițiilor Generale Utilizatorii cedați sunt de acord cu transferarea creditelor/sumelor deținute în platforma/aplicația colaboratorilor Plugpoint către Plugpoint, precum și cu Condițiile Generale Plugpoint.

3.                  ÎNREGISTRAREA ÎN APLICAȚIE

3.1               Accesul și utilizarea Aplicației vor fi posibile numai după instalarea Aplicației pe un telefon mobil inteligent și ca urmare a însușirii și a acceptării exprese, depline și fără rezerve a prezentelor Condiții Generale.

3.2               La înregistrarea în Aplicație, ești informat că prin continuarea creării contului accepți Condițiile Generale. În cazul în care nu ești de acord cu oricare dintre prevederile Condițiilor Generale, te rugăm să nu continui accesarea și utilizarea Aplicației. În cazul creării contului prin extensiile platformelor de socializare, vei fi întrebat expres la prima acțiune de log-in dacă ești de acord cu Condițiile Generale. În ambele cazuri, dacă nu sunt acceptate Condițiile Generale, contul utilizatorului și toate datele aferente vor fi șterse și indisponibile pentru accesarea Aplicației.

3.3               Plugpoint îşi rezervă dreptul de a modifica Condițiile Generale, în orice moment, din orice motiv, modificările acestora fiind incluse în forma actualizată disponibilă în Aplicația Plugpoint. Prin urmare, trebuie să parcurgi Condițiile Generale atât înainte de înregistrare, cât și după înregistrare, astfel încât să fii mereu informat despre prevederile aplicabile la momentul utilizării Aplicației. Vei fi notificat în Contul de Utilizator după fiecare modificare a Condițiilor Generale, prin acceptarea modificărilor prezumându-se că ești informat despre respectivele modificări, acestea fiindu-ți opozabile de la data acceptării. În cazul în care nu eşti de acord cu modificările, te rugăm să nu continui accesarea și utilizarea Aplicației.

3.4            Înregistrarea în Aplicație este permisă atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice. Efectuarea Serviciului de Încărcare este permisă persoanelor fizice care dețin un permis de conducere valabil.

3.5            Prin înregistrarea în Aplicație, Utilizatorul va crea un Cont de Utilizator, în baza căruia va avea acces la Serviciul de Încărcare și va putea utiliza Stațiile de Încărcare integrate. 

3.6            Înregistrarea Utilizatorului în Aplicație se realizează prin:

  • completarea de către acesta a adresei sale de e-mail și a unei parole. Pentru verificarea adresei de e-mail, Utilizatorul va primi pe adresa de e-mail furnizată un link din partea Plugpoint pentru confirmarea acesteia. Odată creat Contul de Utilizator, adresa de email nu va mai putea fi schimbată potrivit prevederilor de la Clauza 3.8. În cazul în care Utilizatorul dezactivează sau își șterge emailul folosit pentru înregistrarea Contului de Utilizator, Contul de Utilizator nu va mai fi accesibil pentru Utilizator, acesta din urmă având singura posibilitate de a-și crea un alt cont în Aplicație.
  • logarea prin intermediul extensiilor rețelelor de socializare (așa numitele „social log-in”), care permite crearea în mod automat a Contului de Utilizator. În cazul în care contul aferent rețelei de socializare folosite este dezactivat sau șters, Contul de Utilizator nu va mai fi accesibil pentru Utilizator, acesta din urmă având singura posibilitate de a-și crea un alt cont.

3.7            Pentru finalizarea procedurii de înregistrare, Utilizatorul va introduce un număr de telefon ce va fi asociat Contului de Utilizator și va primi prin SMS din partea Plugpoint un cod pentru confirmarea numărului de telefon furnizat. Numărul de telefon asociat este unic pentru fiecare Cont de Utilizator și nu va putea fi asociat în același timp la doua Conturi de Utilizator distincte.

3.8            Utilizatorul are obligația de a introduce în mod corect și complet datele solicitate pentru înregistrarea în Aplicație și de a comunica către Plugpoint, prin înregistrarea corespunzătoare în Aplicație, orice modificare a acestor date care pot afecta în orice mod utilizarea Aplicației prin intermediul Contului de Utilizator.

3.9            În cazul înregistrării în Aplicație în baza unor date false sau incomplete, Plugpoint își rezervă dreptul de a suspenda Utilizatorului accesul la Aplicație și/sau de a declara rezilierea relației contractuale. Adițional, contul utilizatorului poate fi suspendat pe o perioadă nelimitată pentru nerespectarea Condițiilor Generale.

4.               REGULI DE UTILIZARE A STAŢIILOR DE ÎNCĂRCARE

4.1            Utilizarea Punctelor și a Stațiilor de Încărcare din rețelele Partenerilor va fi posibilă după crearea unui Cont de Utilizator în condițiile prevăzute la punctele 3.1. – 3.9.

4.2            Prin intermediul Aplicației, Utilizatorul va putea beneficia de Serviciul de Încărcare pus la dispoziție de Plugpoint.

4.3            În baza Contului de Utilizator, Utilizatorul va putea vizualiza pe hartă Stațiile de Încărcare integrate în Aplicație. Utilizatorul are acces la date referitoare la adresa completă,  stadiul de ocupare în timp real, prețul pentru începerea sesiunii de încărcare, prețul pe unitatea de încărcare și prețul pe timp staționat aferente Locului de Încărcare.

4.4            După selectarea Locului de Încărcare dorit, Utilizatorul va putea vizualiza traseul prin intermediul serviciului/aplicației de GPS instalat(a) de Utilizator pe telefonul mobil propriu, pentru a ajunge la Stația de Încărcare selectată.

4.5            Utilizatorul va rezerva Locul de Încărcare dorit pentru o durată de timp limitată.

4.6            Dacă locul de parcare destinat încărcării Autovehiculelor electrice este ocupat de un conducător auto care nu folosește Punctul de încărcare sau a cărui sesiune de încărcare s-a încheiat sau nu deţine un Autovehicul electric sau blochează nejustificat locurile de parcare aferente unei Staţii de încărcare, Plugpoint nu va avea nici o răspundere faţă de Utilizator în această situaţie, acest fapt nefiind sub controlul Plugpoint.

4.7            Pentru a utiliza Punctele și Stațiile de Încărcare, Utilizatorul va trebui să urmeze pașii și regulile de încărcare afișați la Locul de Încărcare.

4.8            Prin intermediul Aplicației, Utilizatorul poate iniția Serviciul de Încărcare a Autovehicului său Electric.

4.9            Prin intermediul Aplicației, Utilizatorul va putea monitoriza și întrerupe efectuarea Serviciului de Încărcare, cu excepția cazurilor în care există probleme tehnice care afectează, spre exemplu, conexiunea la internet la modul general, telefonul mobil al Utilizatorului, Stația de Încărcare sau Autovehiculul Electric al Utilizatorului și care îl pot împiedica astfel pe Utilizator sa realizeze respectivele operațiuni.

4.10        Utilizatorul este informat că, ca urmare a folosirii mijloacelor de comunicație la distanță, inclusiv internetul, Stațiile de Încărcare pot avea întârzieri în comunicarea datelor înregistrate de acestea către Aplicație si soluția software back-end aferentă, așadar datele monitorizate prin Aplicație pot sa difere de cele înregistrate în mod real de Stația de Încărcare și/sau de Autovehicul Electric.

4.11        Utilizatorii nu pot folosi Serviciul de Încărcare în alte scopuri decât cele prevăzute în aceste Condiții Generale și în legislație. Utilizatorii pot folosi Serviciul numai în persoană, în scopuri necomerciale. Utilizatorii vor fi răspunzători pentru toate activitățile aferente utilizării Serviciului de Încărcare.

4.12        Plugpoint va putea lua legătura cu Utilizatorul utilizând numărul de telefon sau adresa de e-mail transmise de către acesta. Plugpoint va lua legătura cu Utilizatorul pentru a semnala eventuale nereguli observate, pentru a solicita confirmarea sau completarea datelor transmise, pentru a-l ajuta sau pentru orice alte motive care au drept scop buna funcționare a Serviciilor oferite.

4.13        După finalizarea Serviciului de Încărcare, Utilizatorul va avea acces în Contul de Utilizator la detaliile aferente Serviciului de Încărcare efectuat.

5.               CONDIȚII ECONOMICE

5.1            Pentru înregistrarea Utilizatorului în Aplicație, Plugpoint nu va percepe niciun tarif.

5.2            Pentru efectuarea Serviciului de Încărcare, Plugpoint va percepe Utilizatorului un Preț format ca rezultat al adunării a două componente distincte:

                     i.            prețul stabilit de Partener pentru: (a) fiecare unitate de încărcare (1 unitate de încărcare = 1 kWh) și (b) pentru timpul de staționare la Locul de Încărcare utilizat, plus TVA, la care se va adăuga de către Plugpoint un adaos comercial de maximum 10% din valoarea prețului stabilit de către Partener, plus TVA. Adaosul comercial va fi stabilit exclusiv de către Plugpoint, iar acesta va putea fi modificat oricând de către Plugpoint potrivit prezentelor Condiții Generale.

                   ii.            prețul stabilit de Plugpoint pentru fiecare sesiune a Serviciului de Încărcare. Acesta va avea o valoare fixă de 1.26 RON, plus TVA. Valoarea prețului pentru fiecare sesiune de încărcare va fi stabilită exclusiv de către Plugpoint, iar aceasta va putea fi modificată oricând de către Plugpoint potrivit prezentelor Condiții Generale.

5.3            Plugpoint va afișa în Aplicație prețul menționat la punctul 5.2.i. de mai sus și, separat, prețul menționat la punctul 5.2.ii., pe care Utilizatorul le poate vizualiza în Aplicație înainte de accesarea Serviciului de Încărcare. 

5.4            În ceea ce privește prețul total aferent componentei din factura care se referă la total energie furnizată (i.e. componenta prevăzută la punctul 5.2.i. (a) și anume prețul per unitățile încărcate (KWh)), Plugpoint va factura Utilizatorul în baza cantității totale de energie furnizate de Stația de Încărcare și nu cantitatea de energie încărcată în acumulatorul Autovehiculului Electric. Utilizatorul este informat prin prezenta Clauză ca în timpul procesului de încărcare, se poate produce o diferență între cantitatea totală de energie furnizată de Stația de Încărcare și cantitatea de energie încărcată în total de Utilizator (cantitatea rămasă în baterie). Această diferență (care poate atinge în anumite situații chiar și între 10% și 15% din energia totală furnizată de stația de încărcare) este rezultatul consumului de energie în timpul procesului de încărcare și poate fi cauzată de anumiți consumatori care generează aceasta diferența, cum ar fi, cu titlu de exemplu:

                    i.               Sistemul de răcire/încălzire al acumulatorului, care este activat pentru a asigura o încărcare eficientă a acumulatorului.

                  ii.               Invertorul Autovehiculului Electric care transformă energia din curent alternativ (AC) în curent continuu (DC) (aplicabil doar în cazul încărcărilor la Stațiile de Încărcare AC).

                iii.               Alți consumatori ai Autovehiculului Electric, precum sistemul de climatizare, luminile etc., care pot fi în funcțiune în timpul procesului de încărcare.

5.5            Prețul final aferent întregului Serviciu de Încărcare efectuat se va afișa în Contul de Utilizator la finalul fiecărei sesiuni a Serviciului de Încărcare efectuat.

5.6            Plugpoint poate aplica reduceri de preț procentuale pe o perioadă determinată, sub forma unor discount-uri comerciale, conform politicilor comerciale și cu respectarea prevederilor legale aplicabile.

5.7            Puterea de Încărcare a Autovehiculului electric poate să difere în funcție de caracteristicile acestuia, precum: vechimea acestuia, gradul de uzură, intensitatea și modul de utilizare anterior Sesiunii de Încărcare, etc., cât și condițiile climatice. Utilizatorul trebuie sa ia in considerare ca puterea de încărcare afișată la fiecare Stație de Încărcare este reală, însă în funcție de caracteristicile și condițiile autovehiculului, acesta se poate încărca la o putere diferită. Totodată, puterea de încărcare scade treptat pe măsură ce bateria se încarcă, pentru a evita supraîncălzirea și deteriorarea acesteia.

5.8            Atunci cand alegi Serviciile noastre si decizi sa efectuezi plata tarifului ales, iti subliniem ca iti asumi urmatoarele declaratii si garantii:

  • ai cel putin 18 ani si ai capacitatea si drepturile necesare pentru a beneficia de Servicii conform Conventiei;
  • informatiile solicitate pentru efectuarea platii sunt adevarate si nu comiti nicio fapta contrara prevederilor legale aplicabile prin efectuarea platii sau accesarea Serviciilor;
  • plata este facuta in numele tau/societății tale/angajatoare si ai dreptul de a utiliza modalitatea de plata respectiva;
  • prevederile legale sau de alta natura care iti sunt aplicabile (in functie de rezidenta, cetatenie sau alte aspecte care caracterizeaza persoana ta) nu sunt incalcate prin accesarea Serviciului si nu exista limitari pentru tine in ceea ce priveste accesul la Servicii;

5.9             Plugpoint nu are nicio raspundere fata de nicio persoana cu privire la incalcarea de catre tine a prevederilor de mai sus sau a oricaror alte prevederi din Conventie, precum si pentru utilizarea incorecta sau ilegala a mijloacelor de plata. Plugpoint nu poate in niciun caz returna sumele platite daca un Utilizator invoca faptul ca a achizitionat din eroare Serviciile sau se razgandeste din orice motiv dupa plata acestuia.

5.10        Plugpoint are dreptul sa blocheze Contul de Utilizator in situatia in care exista reclamatii sau orice alte motive referitoare la platile pe care le efectuezi pana in momentul in care respectiva reclamatie este solutionata sau motivele respective au disparut sau au fost clarificate.

5.11        Prevederile legale stabilesc dreptul unei persoane fizice de a se retrage dintr-un contract incheiat la distanta in termen de 14 zile de la incheierea respectivului contract fara justificarea deciziei si fara alte costuri in afara celor prevazute de lege. Aceasta regula se aplica pentru situatia in care esti Utilizator, persoana fizica. Cu toate acestea, in situatia in care esti Utilizator, persoana fizica si doresti sa te retragi din contractul astfel incheiat in termenul indicat mai sus, trebuie sa stii ca:

  • retragerea nu se poate aplica pentru Serviciile de care beneficiezi imediat si integral, al celor cu continut digital, nefurnizate pe suport material sau personalizate in mod clar pentru tine, asa cum sunt Serviciile achizitionate, cum este cazul accesului imediat la Reteaua Plugpoint sau Serviciul de Incarcare;
  • orice retragere nu te scuteste de plata pretului Serviciilor consumate in perioada in care ai beneficiat de acestea.

5.12.         De aceea, dorim sa stii ca nu vei avea dreptul de retragere prevazut mai sus decat in conformitate cu cele indicate anterior. In cazul in care vei renunta la Servicii oricand dupa efectuarea platii, iti comunicam ca plata iti va fi restituita numai in masura in care se incadreaza in prevederile legale. Daca doresti sa continui accepti si declari dupa cum urmeaza:

  • cunosc si accept ca Serviciile furnizate pot fi (i) un serviciu cu continut digital care nu este livrat pe suport material si ca (ii) serviciul este furnizat in mod continuu si imediat, beneficiind instantaneu de acestea conform cerintelor si optiunilor mele. Imi dau expres acordul ca prestarea Serviciilor sa inceapa imediat dupa efectuarea si confirmarea de primire a platii (daca este cazul) si indeplinirii conditiilor asociate Contului de Utilizator, si de asemenea ca prin accesarea Serviciilor, dreptul meu de retragere poate fi limitat sau chiar exclus.

5.13.      Pentru exercitarea acestui drept, Utilizatorul va putea sterge Contul său de Utilizator prin acționarea butonului „Delete Account” ("Sterge Contul”) din Secțiunea „Settings” ("Setari”) din Aplicație.

5.14.      Plugpoint poate aplica reduceri de preț procentuale pe o perioadă determinată, sub forma unor discount-uri comerciale, conform politicilor comerciale și cu respectarea prevederilor legale aplicabile.

6.               MODALITĂȚI DE PLATĂ

6.1.  Plugpoint oferă două metode de plată pentru utilizarea stațiilor de încărcare.

6.1.1. Plata prin POS (Point of Sale)

Pentru inițierea unei sesiuni de încărcare folosind un card bancar contactless, urmați pașii:

  • Verificați ca vehiculul electric să nu fie conectat la o stație/terminal de încărcare.
  • Introduceți numărul de telefon. Acesta va fi utilizat pentru trimiterea documentului fiscal la finalul sesiunii de încărcare.
  • Confirmați numărul de telefon și selectați conectorul unic și disponibil pentru încărcare.
  • Selectați statutul de plătitor (persoană fizică sau juridică) și introduceți suma aferentă sesiunii de încărcare. Dacă alegeți statutul de persoană juridică, furnizați informațiile obligatorii pentru emiterea documentului fiscal.
  • Validați plata prin apropierea cardului bancar de dispozitivul de plată. Urmați instrucțiunile afișate pe dispozitivul mobil pentru finalizarea plății.
  • Conectați cablul de încărcare la vehicul pentru a începe sesiunea de încărcare.
  • La finalul sesiunii de încărcare, documentul fiscal va fi transmis prin SMS la numărul de telefon furnizat.

6.1.2. Plata prin utilizarea Portofelul Virtual

6.1.2.1. Utilizatorii Aplicației Plugpoint au posibilitatea de a gestiona plățile pentru serviciile de încărcare prin intermediul Portofelului Virtual.
Fiecare utilizator poate deține două Portofele Virtuale distincte: unul destinat utilizării personale, în calitate de persoană fizică, și celălalt utilizat în calitate de reprezentant sau angajat al unei persoane juridice. Aceste Portofele Virtuale sunt gestionate separat, având detalii bancare și informații de facturare individualizate.

6.1.2.2. Pentru utilizarea Portofelului Virtual, utilizatorii trebuie să îndeplinească următorii pași:

  • Asocierea unui card bancar valid contului de utilizator din Aplicație.
  • Pentru persoanele juridice, completarea detaliilor fiscale obligatorii solicitate de Aplicație.
  • Datele cardului bancar pentru alimentarea Portofelului Virtual vor fi introduse pe pagina de plată securizată a procesatorului de plăți cu care Plugpoint a încheiat un contract în acest scop. Plugpoint garantează confidențialitatea datelor și se angajează să nu stocheze sau să acceseze informațiile sensibile ale cardului bancar. Aceste informații sunt procesate exclusiv prin sistemele securizate ale procesatorului de plăți.
  • Suma minimă pentru alimentarea Portofelului Virtual este de 50 de lei, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice. Utilizatorul poate alege să alimenteze cu sume mai mari decât acest minim.
    • Pentru inițierea unei sesiuni de încărcare, utilizatorul trebuie să aibă o sumă minimă disponibilă în Portofelul Virtual:
    • Suma maximă de alimentare a Portofelului Virtual este de 450 de lei pentru persoanele fizice și 2500 de lei pentru persoanele juridice. Plugpoint își rezervă dreptul de a modifica în orice moment aceste limite.
    • 10 lei pentru stațiile de încărcare în curent alternativ (AC).
    • 30 de lei pentru stațiile de încărcare în curent continuu (DC).
      Dacă soldul din Portofelul Virtual este insuficient, sesiunea de încărcare nu poate fi inițiată. Plugpoint își rezervă dreptul de a ajusta aceste sume în funcție de specificațiile fiecărei stații de încărcare.

6.1.2.3.                        Funcția AUTO TOP-UP

  • Utilizatorii pot activa opțional funcția AUTO TOP-UP, care permite alimentarea automată a Portofelului Virtual atunci când soldul scade sub limitele necesare inițierii unei sesiuni de încărcare.
  • Suma selectată pentru AUTO TOP-UP trebuie să fie între 50 de lei și 450 de lei pentru persoane fizice, respectiv între 50 de lei și 2500 de lei pentru persoane juridice.
  • Alimentarea automată poate fi efectuată de maximum două ori pe sesiune. Utilizatorul poate activa sau dezactiva această funcționalitate în orice moment din Aplicație.

6.1.2.4.                        Situații speciale:

  • În cazul în care, din motive tehnice sau financiare, o sesiune de încărcare nu poate fi închisă automat, iar suma disponibilă în Portofelul Virtual este insuficientă, utilizatorul va acumula o datorie.
  • Această datorie va fi recuperată automat la următoarea alimentare a Portofelului Virtual. Pe durata existenței datoriei, Utilizatorul nu va putea iniția noi sesiuni de încărcare.

6.1.2.5.                        Plata și finalizarea sesiunilor de încărcare:

  • La finalul fiecărei sesiuni de încărcare, plata se va face prin extragerea sumei necesare din Portofelul Virtual.
  • Dacă procesul de închidere automată a sesiunii de încărcare nu este posibil, iar suma datorată depășește soldul disponibil în Portofelul Virtual, Utilizatorul va înregistra o datorie.
  • Plugpoint va debita mai întâi suma datorată la următoarea alimentare a Portofelului Virtual.

6.2. Restituirea Sumelor Utilizatorilor

6.2.1 Solicitarea Restituirii Sumelor Neutilizate

Utilizatorii pot solicita restituirea sumelor rămase neutilizate în Portofelul Virtual în termen de 6 luni de la data adăugării acestora în Aplicație. Pentru fiecare cerere de restituire, Plugpoint poate aplica un comision de procesare de 5% din suma solicitată pentru rambursare. Valoarea comisionului poate fi modificată în orice moment de către Plugpoint, cu respectarea legislației aplicabile și a termenilor contractuali.

6.2.2. Procedura de Rambursare

Sumele eligibile pentru restituire, conform prevederilor clauzei 6.2.1, vor fi transferate în contul bancar asociat Portofelului Virtual din Contul de Utilizator. Plugpoint va iniția rambursarea în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii cererii. Cu toate acestea, data efectivă a transferului depinde de procedurile interne ale băncii la care Utilizatorul are contul deschis, astfel încât termenul poate fi extins până la maximum 30 de zile calendaristice.

6.2.3. Modificări în Detaliile Contului Bancar

În cazul în care Utilizatorul elimină din Aplicație detaliile cardului bancar asociat, cardul devine expirat sau contul bancar a fost închis, cererea de restituire trebuie adresată Plugpoint prin e-mail la contact@plugpoint.ro, urmând pașii specificați de Plugpoint pentru situația în cauză.

Dacă Utilizatorul nu notifică Plugpoint despre modificările survenite în detaliile contului său bancar, rambursarea va fi efectuată în contul bancar inițial furnizat, fără posibilitatea unei noi solicitări de restituire. În acest caz, rezolvarea situației devine responsabilitatea exclusivă a Utilizatorului, care trebuie să contacteze banca pentru soluționare.

Pentru respectarea legislației privind prevenirea spălării banilor, restituirea sumelor se va face exclusiv către titularul contului bancar sau al cardului utilizat inițial pentru alimentarea Portofelului Virtual. Plugpoint poate solicita documente justificative pentru a verifica titularitatea contului.

6.2.4 Excepții privind Rambursările

Prin derogare de la clauzele 6.2.1 și 6.2.2, Utilizatorii transferați din platformele colaboratorilor Plugpoint (de exemplu, GENERAL SECURITY S.R.L. - EVMag), care au consimțit transferul datelor și al creditelor din platformele respective în Aplicația Plugpoint, nu pot solicita rambursarea sumelor transferate. Aceste fonduri pot fi utilizate exclusiv pentru accesarea serviciilor oferite de Plugpoint.

6.2.5 Limitări ale Rambursărilor

Plugpoint nu își asumă răspunderea pentru utilizarea incorectă sau ilegală a metodelor de plată de către Utilizatori. Sumele achitate pentru Serviciile de Încărcare nu vor fi rambursate în următoarele situații:

(i)                Utilizatorul invocă faptul că a achiziționat din eroare Serviciile de Încărcare.

(ii)              Utilizatorul se răzgândește din orice motiv după efectuarea serviciului și achitarea acestuia.

 

6.2.6 Costuri Suplimentare Asociate Metodelor de Plată

Plugpoint nu este responsabil pentru costuri suplimentare suportate de Utilizator în legătură cu metoda de plată, cum ar fi comisioanele de conversie valutară aplicate de banca emitentă a cardului, în cazul în care moneda cardului diferă de lei.

7.               FACTURAREA

7.1            Facturarea Utilizatorilor pentru Serviciile de Încărcare efectuate se va face în mod automat prin intermediul Aplicației. Facturile se vor emite automat pentru Utilizatori de către Plugpoint în mod diferențiat, după cum Utilizatorul are calitatea de persoană fizică sau persoană juridică, și se vor pune la dispoziție acestora în Contul de Utilizator, în secțiunea “Invoices sau Facturi”.

7.2            Plugpoint va emite facturi pentru Utilizatorii persoane fizice și pentru Utilizatorii persoane juridice, potrivit prevederilor legislației fiscale în vigoare, având conținutul și elementele obligatorii prevăzute de legislația fiscală în vigoare, astfel cum aceasta poate fi modificată și completată ulterior.

7.3            După fiecare TOP-UP, Utilizatorului i se va pune la dispoziție automat, în Contul de Utilizator, o factură de avans.

7.4            Factura fiscală finală pentru toate Serviciile de Încărcare efectuate în luna precedentă va fi pusă automat la dispoziția Utilizatorului, în Contul de Utilizator, în prima zi a lunii următoare.

7.5            Atât factura de avans, cât și factura finală vor putea fi accesate prin descărcare de către Utilizatori, din Contul de Utilizator, pentru o perioada de 1 an de la data emiterii acestora. Ulterior acestei perioade, Utilizatorii pot solicita facturile prin email la adresa de email  contact@plugpoint.ro. 

8.                ȘTERGEREA CONTULUI DE UTILIZATOR

8.1            Condițiile Generale, așa cum vor fi modificate și actualizate pe parcursul timpului potrivit punctului 3.3 de mai sus, vor rămâne în vigoare pe o perioadă nedeterminată,  chiar dacă Utilizatorul nu accesează Aplicația și/sau Serviciile de Încărcare pentru o perioadă îndelungată de timp.

8.2            Contul de Utilizator va putea fi șters de către Utilizator, în orice moment, prin acționarea butonului „Delete Account” ("Șterge Contul”) din Secțiunea „Settings” ("Setari”) din Aplicație.

8.3            O astfel de ștergere a Contului de Utilizator va reprezenta o solicitare de denunțare unilaterală a relației contractuale. Denunțarea va opera numai după achitarea integrală a Serviciilor de Încărcare efectuate si neachitate, precum si a oricăror altor sume datorate de către Utilizator cu orice titlu. Utilizatorul nu va fi scutit de plata tarifelor percepute de Plugpoint pentru Serviciile de Încărcare efectuate în perioada în care Utilizatorul a beneficiat de acestea.

8.4            Pentru sumele rămase în Portofelul/Portofelele Virtual/Virtuale din Contul de Utilizator la care Utilizatorul are drept de rambursare, se vor aplica în mod corespunzător prevederile de la punctele 6.14 și 6.15, cu excepția situației menționate la pct. 6.16.

8.5            Clauzele privind răspunderea părților, confidențialitatea, prelucrarea datelor cu caracter personal, relația cu utilizatorii, drepturile de autor și legea și jurisdicția aplicabilă vor supraviețui încetării relației contractuale dintre Părți și vor fi obligatorii pentru Părți și pentru succesorii și reprezentanții lor legali.

9.               INDISPONIBILITATEA

9.1            Utilizatorul este de acord că Aplicația poate, ocazional, să fie indisponibilă (de exemplu, din cauza întreținerii planificate, a îmbunătățirilor sistemului sau din cauza factorilor independenți de Plugpoint, cum ar fi indisponibilitatea comunicațiilor electronice/Internet, avariile cablurilor electrice etc.).

9.2            Plugpoint nu garantează acces non-stop și nelimitat la Stațiile de Încărcare și nu poate fi ținut răspunzător, din orice fel de motive, pentru neasigurarea accesului non-stop și nelimitat al Utilizatorului la Stațiile de Încărcare.

10.           RĂSPUNDEREA PĂRŢILOR

10.1        Plugpoint nu va putea fi ținut răspunzător pentru niciun fel daune pe care Utilizatorul sau orice terț  le poate suferi în orice mod și care nu sunt imputate în mod direct Plugpoint, inclusiv, dar fără a se limita la, orice defecțiune apărută la autovehicul în timpul alimentării sau după alimentare. Plugpoint este deținătorul Aplicației, iar nu a Stațiilor de Încărcare folosite de Utilizator. De asemenea, Plugpoint nu va fi ținut răspunzător pentru condițiile privind intervalul de timp și/sau efectuarea Serviciului de Încărcare cauzate de defecțiuni ale Autovehiculelor Electrice, ale echipamentelor tehnologice, ale Stațiilor de Încărcare, ale sistemelor informatice și de telecomunicații sau, în orice mod, imputabile oricărui terț în general, cu excepția cazurilor de intenție și culpă gravă.

Plugpoint nu va fi considerat răspunzător pentru orice daune directe sau indirecte rezultând din utilizarea Serviciului de Încărcare, inclusiv, dar fără a se limita la, pierderea de profituri și daune secundare.

10.2        Plugpoint nu va fi ținut răspunzător pentru orice încălcare, în totalitate sau parțial, a obligațiilor ca urmare a forței majore sau a cazului fortuit. Forța majoră va fi considerată ca un eveniment absolut imprevizibil și insurmontabil pentru una dintre Părți și apărut după acceptarea prezentelor Condiții Generale, cum este, de exemplu, dar fără a se limita la, cazuri de pandemie, războiul, întreruperea liniilor de telecomunicații, inclusiv a celor de Internet, expropriere, incendiu, furtună, explozii sau alte fenomene extraordinare. Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă, dacă evenimentul nu s-ar fi produs. 

10.3        Utilizatorul va fi ținut răspunzător pentru orice daună cauzată unui Loc de Încărcare, unui Punct sau Stație de Încărcare, precum şi pentru orice prejudiciu, inclusiv fizic, cauzat ca urmare a nerespectării prezentelor Condiţii Generale sau a oricăror altor instrucţiuni, reguli aplicabile sau prevederi legale sau de reglementare, inclusiv pentru cele datorate culpei simple în utilizarea Aplicației, a Locurilor Punctelor și Stațiilor de Încărcare. Utilizatorul va fi obligat la repararea integrală a daunelor cauzate.

10.4        Această clauză va supraviețui încetării relației contractuale dintre Părți și va fi obligatorie pentru Părți și pentru succesorii și reprezentanții lor legali.

11.           CONFIDENȚIALITATEA

11.1        Prin prezentele Condițiile Generale, Părţile se obligă să trateze toate informaţiile, datele şi documentaţiile de care au luat cunoştinţă în timpul şi/sau cu ocazia derulării relaţiilor contractuale, ca informaţii confidenţiale şi îşi asumă responsabilitatea pentru păstrarea caracterului confidenţial al acestora.

11.2        În cazul în care una dintre Părţi încalcă obligaţia de confidenţialitate cu privire la prezentele Condiţii Generale, prin dezvăluirea către terţi neautorizaţi a unor informaţii fără caracter public, va fi obligată la plata de daune către partea prejudiciată.

11.3        Sunt exceptate de la prevederile art. 11.1 următoarele date, documente şi informații:

a)               cele pentru a căror dezvăluire s-a primit acordul prealabil şi scris al celeilalte părți contractante;

b)              cele care la data dezvăluirii lor sunt de circulație publică;

c)               cele solicitate de organele abilitate ale statului, în baza unei obligații legale de informare;

d)              cele dezvăluite către afiliaţi în scopul punerii în aplicare a prevederilor prezentelor Condiţii.

12.           PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

12.1        Pe parcursul executării prezentelor Condiții Generale, Plugpoint poate avea acces la anumite date cu caracter personal ale Utilizatorului sau ale angajaților săi sau ale reprezentanților acestuia. Plugpoint se angajează să prelucreze aceste date cu caracter personal în strictă conformitate cu prevederile Regulamentului UE general privind protecția datelor nr. 679/2016 (GDPR) și a altor reglementări aplicabile privind protecția datelor cu caracter personal.

12.2        Prezentele Condiții Generale se completează cu prevederile Documentului de Informare GDPR disponibil în Aplicație sau prin accesarea următorului link www.plugpoint.ro/resources/privacypolicy/.

13.           RELAȚIA CU UTILIZATORII

13.1        Utilizatorii vor avea posibilitatea de a adresa orice fel de observații sau plângeri la adresa de e-mail contact@plugpoint.ro sau la sediul Plugpoint prin curier cu confirmare de primire.

13.2        Prevederile legale stabilesc dreptul Utilizatorului persoană fizică care acționează în calitate de consumator de a se retrage dintr-un contract încheiat pe platforme online sau prin alte mijloace de comunicare la distanță, fără a preciza motivele care stau la baza deciziei sale, într-un termen de 14 zile calendarististice. Pentru exercitarea acestui drept, Utilizatorul va putea sterge Contul său de Utilizator prin acționarea butonului „Delete Account” ("Sterge Contul”) din Secțiunea „Settings” ("Setari”) din Aplicație. Prevederile punctelor 8.3 și 8.4 de mai sus devenind aplicabile.

13.3        În conformitate cu, și în condițiile prevăzute de, legislația aplicabilă în materia protecției consumatorilor, dacă consideri că drepturile tale au fost încălcate, te poți adresa Autorității Naționale privind Protecția Consumatorilor (A.N.P.C.) la adresa web: www.anpc.ro.

14.           DREPTURI DE AUTOR

14.1        Plugpoint deține și are toate drepturile (inclusiv Drepturile de Proprietate Intelectuală, acolo unde sunt aplicabile) pentru Aplicație, precum și pentru ID-ul și datele referitoare la utilizarea acestora.

14.2        Conținutul Aplicației și utilizarea acesteia sunt supuse tuturor prevederilor legale cu privire la dreptul de autor și altor legi de protejare a proprietății intelectuale aplicabile.

14.3        Dreptul Utilizatorului de a folosi Aplicația în baza Contului de Utilizator este individual și nu poate fi transferat niciunei alte persoane.

14.4        Utilizatorul nu are dreptul de a obține accesul neautorizat la Aplicație sau la sistemele ori rețelele conexe ale acesteia si nu are dreptul de a utiliza Aplicația altfel decât se stabilește în prezentele Condiții Generale.

  1. 15.           LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA

15.1        Prezentele Condiții Generale, precum şi obligațiile necontractuale decurgând din sau în legătură cu acestea, vor fi guvernate de legea din România și vor fi interpretate sub toate aspectele în conformitate cu legislația din România.

15.2        Părțile vor încerca de bună-credință să soluționeze toate neînțelegerile decurgând din sau legate de prezentele Condiții Generale pe cale amiabilă. În caz contrar, orice dispută și orice proces, acțiune sau procedură care poate decurge din sau în legătură cu prezentele Condiții Generale, precum și cu orice obligații necontractuale decurgând din sau în legătură cu acestea, se vor judeca de către instanța judecătorească competentă de la sediul Plugpoint.

15.3        Prevederile acestui document se aplică atât Utilizatorilor care accesează Serviciile pentru uz personal, cât și ca angajați/colaboratori/parteneri ai unei companii, care a încheiat un contract în acest sens cu Plugpoint.